Contextul politic

Cadrul legislativ, specific învăţământului preconizează descentralizarea şi autonomia sistemului de învăţământ – Planul strategic al Ministerului Educaţiei și Cercetării cu priorităţile: descentralizare, asigurarea calităţii, resurse umane, învăţarea continuă, ofertă educaţională flexibilă, accesibilitate la educaţie, diversitate culturală, standarde europene.

Școala Gimnazială „Ion Agârbiceanu” Bucium, asemănător tuturor unităţilor de învăţământ din ţară, a funcţionat și funcționează într-un context complex şi în continuă schimbare.

A fost și este necesar în continuare de un efort comun din partea tuturor actorilor implicaţi în actul educaţional pentru a găsi soluţii de adaptare la schimbările survenite.

Oferta politică a Guvernului României în domeniul educaţiei este concentrată în jurul următoarelor obiective:

  • Apropierea şcolii de comunitate prin adoptarea unor decizii politice favorabile în administraţie şi finanţare şi existenţa unor strategii de dezvoltare care valorifică potenţialul unităţilor de învăţământ;
  • Deplasarea interesului în management de la control către autoevaluare, evaluare şi consiliere;
  • Liberalizarea unor sectoare şi domenii de activitate, precum şi existenţa unor programe la nivel guvernamental cu impact în activitatea educaţională (piaţa cărţii şi manualelor, achiziţiile de material didactic, programe de formare a personalului);
  • Existenţa unor strategii de adaptare a sistemului de învăţământ românesc la standardele europene şi internaţionale;
  • Descentralizarea şi depolitizarea sistemului educativ;
  • Sporirea resurselor materiale şi informaţionale la dispoziţia unităţilor de învăţământ prin proiecte şi programe finanţate de statul român sau de către organismele europene – programele de dotare a laboratoarelor şi cabinetelor, dotarea cu echipamente sportive, îmbunătăţirea fondului de carte;
  • Finanţarea de către stat a programelor de asistenţă socială pentru elevi – Programul „Euro 200”, tichete sociale pe suport electronic,Programul „Masă sănătoasă”;
  • Existenţa proiectelor de pregătire şi perfecţionare a cadrelor didactice şi a programelor cu finalităţi de educaţie şi formare profesională;
  • Politici integratoare pentru elevii cu cerințe educaționale speciale și elevilor aparținând categoriilor defavorizate;
  • Existența Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS),  cu finanțare din Planul Național pentru Redresare și Reziliență pentru sprijinirea unităților de învățământ cu risc ridicat de abandon școlar, existența Programului „Învăţare remedială”, destinat elevilor cu decalaje în dobândirea competenţelor-cheie, celor care se încadrează în risc de abandon şcolar şi/sau părăsire timpurie a şcolii şi copiilor români veniţi din afara graniţelor ţării;
  • Existeța Programului naţional „Masă sănătoasă”;
  • Adoptarea Strategiei Naționale privind educația pentru mediu și schimbări climatice 2023 – 2030.

Procesul de învăţământ din Școala Gimnazială „Ion Agârbiceanu” Bucium se desfăşoară pe baza legislaţiei generale şi a celei specifice sistemului de învăţământ preuniversitar, având în atenţie toate actele normative din domeniu, notificările şi ordinele emise de Ministerul Educației și Cercetării şi de Inspectoratul Școlar.

 Contextul economic

 Aproximativ toți dintre elevii școlii la terminarea ciclului gimnazial urmează cursurile liceelor din apropiere: licee teoretice și tehnologice, școli profesionale.

În unitatea noastră şcolară există mulţi elevi cu o situaţie materială modestă, acest lucru împiedicându-i să-şi manifeste interesul pentru şcoală.

Situaţia materială dificilă a părinţilor multor elevi are consecinţe negative asupra interesului acestora faţă de şcoală.

Preţul, de multe ori ridicat, al materialelor didactice, precum şi al celorlalte mijloace necesare pentru parcurgerea anilor de şcoală, poate reprezenta, de asemenea, o ameninţare.

Dezvoltarea economică a zonei este satisfăcătoare, potențialul economic al zonei fiind axat pe turism, pe mici întreprinderi și companii austriece.

La nivelul judeţului, sectoarele de activitate cele mai semnificative, din punct de vedere al cifrei de afaceri sunt:

  • Comerţul cu ridicata și cu amănuntul;
  • Exploatarea şi prelucrarea lemnului;
  • Construcţii;
  • Agricultura;
  • Transporturi rutiere de mărfuri;
  • Fabricarea produselor lactate şi a brânzeturilor.

Din punctul de vedere al susținerii financiare a unității nostre din partea societăților comerciale/firmelor private, implicarea acestora în acest sens a fost și este în continuare redusă.

 Contextul social

Elevii provin din medii diferite din punct de vedere social, financiar, religios, etnic, cultural, intelectual și cu referire la locul de rezidență și la cerințele educaționale. Elevilor proveniți din circumscripția școlară stabilită la nivel local li se adaugă alți copii din celelalte zone, dar și din localitățile limitrofe.

Factori sociali:

  • fluctuaţiile demografice influenţează cifrele de şcolarizare ale unităţii de învăţământ;
  • creşterea numărului familiilor monoparentale, creşterea abandonului şcolar, creşterea rateiabsenteismului școlar, creşterea ratei divorţialităţii;
  • oferta educaţională adaptată intereselor elevilor;
  • aşteptările comunităţii de la şcoală;
  • rolul sindicatelor şi a societăţii civile modifică obiectivele de dezvoltare instituţională;
  • cererea crescândă venită din partea comunităţii pentru educaţia adulţilor şi pentru programe de învăţare pe tot parcursul vieţii transformă unităţile de învăţământ în furnizori de servicii educaţionale.

Majoritatea familiilor consideră educația ca un mijloc de promovare social. În comunitate, nu există cazuri deosebite de delicvență sau acte semnificative de violență și alte abateri comportamentale.

Se observă două aspecte: o relativă scădere a posibilităților financiare și un număr mai mare de familii care ar trebui să fie ajutate financiar; o migrare a familiilor cu resurse financiare spre zone mai sigure. Realităţile cadrului social autohton sunt concretizate în interesul justificat al părinţilor de a-şi căuta de lucru în străinătate.

În plan demografic, se remarcă o continuă scădere a populaţiei şcolare, cu efecte pe termen lung asupra întregului sistem de învăţământ.

Contextul tehnologic

Tehnologia are un rol foarte important în asigurarea calităţii şi a eficientizării procesului de învăţământ. Forma cea mai importantă a contextului tehnologic o reprezintă tehnologia informatică.

Zona în care este situată Școala Gimnazială „Ion Agârbiceanu” Bucium beneficiază de conexiune la Internet, cablu TV, telefonie mobilă din partea mai multor furnizori de servicii, astfel că accesul la informație și la formarea la distanță se realizează foarte ușor, fapt ce permite accesul elevior la o informare curentă şi suplimentară în diverse domenii. Şcoala este în curs de dotare cu laborator de informatică, mobilier şi materiale didactice.